pub

joi, 12 ianuarie 2012

drumul spre finala

Numirea lui Steve McClaren la Twente le-a adus imediat în minte steliştilor coşmarul trăit în 2006. Atunci, după eliminarea Rapidului, echipa pregătită de Olăroiu ajunsese să conducă 2-0 în deplasare şi era ca şi calificată în finala Cupei UEFA. Numai că Middlesborough a reuşit o întoarcere a scorului incredibilă, iar Steaua a fost azvîrlită brutal din paradisul în care se vedea ajunsă.

Mulţi români văd acum reîntîlnirea cu fostul selecţioner al Angliei ca pe o fatalitate, dar de ce nu ar putea fi privită şi ca un prilej de răzbunare? Iată mai jos patru declaraţii. Două ale unor jucători care se întîlnesc în dubla Steaua-Twente şi două ale unor fotbalisti care au trăit coşmarul de la "Borro". Ce va fi pe 16 şi 23 februarie? Pe cine ai paria?

"Steve McClaren e cel mai mare antrenor din istoria lui Twente. Cu el vom fi mult mai puternici, în Olanda şi în Europa League", Wout Brama, mijlocaş Twente.

"Nu cred că are vreo importanţă dacă Steve McClaren va fi noul antrenor al lui Twente. Important este să fim liniştiţi înaintea celor două jocuri", Florin Gardoş, fundaş Steaua.

"Steaua are forţa să treacă de Twente, indiferent de numele antrenorului care va fi pe banca olandezilor. Nu trebuie să se gîndească nici o clipă la ce a fost cu Middlesborough", Bănel Nicoliţă, fost mijlocaş Steaua.

"Nu McClaren ne-a eliminat pe noi atunci, am avut noi ghinion incredibil! Trebuia să ne calificăm în finală, dar s-a întîmplat ceva ce se vede rar de tot în fotbal", Sorin Paraschiv, fost mijlocaş Steaua.